Garcia Marguez ne-a trimis ultima scrisoare

Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Avem Timp - Octavian Paler

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta, murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tu sa faci Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva Am invatat ca oricum ai taia Orice lucru are doua fete Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie Indiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore De catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul Ca si vorbitul Poate linisti durerile sufletesti Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede . Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc Ca sa pot sa fiu iubit

Despre dragoste - Octavian Paller

Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul...Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata... prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...
O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic.Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte...Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii...
Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane...Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste...
Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului...Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti...
Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!...Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza... si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...
Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavaraIubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA ar trebui sa fie...Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...
Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa... si un suflet smuls din piept...Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta... Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ pe lumea asta, pana si iubirea...Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd...

Primavara

Desi primavara se lasa asteptata ... o simt mult mai aproape atunci cand ascult melodiile mele preferate.

Despre tristete

Citeam azi un articol de pe un blog pe care il urmaresc de putin timp, dar al carui posesor mi-a atras atentia tocmai datorita felului in care scrie – un pic cam trist.
Nu ma intelegeti gresit e un blog foarte bun, dar cum ar putea sa fie un blog vesel cand scrie despre politica, filozofie …
Era cam suparat datorita unui comentariu un pic cam dur in legatura cu felul in care scrie. I se reprosa faptul ca blogul lui era unul trist si se gandea ca poate e cazul sa nu mai scrie.
De multe ori ma gandesc ca societatea din ziua de azi vrea sa ne transforme pe toti in niste clone. Cine nu se incadreaza in acest tipar trebuie sa dispara …
De ce am vrea sa fim toti la fel? Unde ar mai fi diversitatea? Am fi ca niste papusi de carpa, manuite de un papusar fara imaginatie.
Dar cum am putea ? suntem cu totii asa de diferiti …
Avem vise, iluzii, sperante diferite, alt mod de viata, alte asteptari de la ea, alt mod de a iubi, un altul de a infrunta neprevazutul …
Cred ca tocmai asta e frumusetea fiecarui individ in parte tocmai ca suntem atat de diferiti. Ar fi ingrozitor sa fim toti o armata Barbie si Ken sunt multi prea multi deja …
Eu zic ca cel mai bine este sa fim toti exact asa cum simtim … tristetea are si ea locul ei in viata, la fel si bucuria, orice traire este importanta tocmai ele ne fac atit de diferiti si minunati.
Cum am putea sa mai simtim cu aceeasi intensitate bucuria daca nu am cunoaste mangaierea amara a tristetii.
Viata nu ar mai avea farmec daca am fi toti la fel. Nu cred ca ar trebui sa incercam sa schimbam pe nimeni si nimic , poti doar sa ii accepti asa cum sunt , sa te bucuri de felul lor minunat de a fi …

Omul

Niciodată nu ne cunoaştem prea bine mă întreb dacă chiar ne cunoaştem sau ne vom cunoaşte cu adevărat firea, natura. Spui îmi place asta şi asta dar apoi după un timp vrei alt ceva, ceea ce până acum îţi plăcea nu mai prezintă interes şi ca nişte fluturi alergăm din floare în floare spre ceea ce credem că vrem, dar după ce îl obţinem nu ne mai interesează ... floarea îşi pierde farmecul, frumuseţea. Natura umană este înşelătoare, nestatornică şi nestatornicia este marea pată pusă pe această societate, pe omenire în general, oamenii au încercat de-a lungul istoriei să se descopere să afle firea lor. Au inventat patru tipuri de temperamente bine definite după care au judecat individul. Dar, oare poţi să îi pui o etichetă unui om? Oricât de bine l-ai cunoaşte nu poţi fi sigur că ai dreptate şi dacă te înşeli şi dacă greşeşti uneori, nici ei nu se cunosc prea bine, nu ştiu cine sunt şi ce vor, încotro se îndreaptă ...
Fiecare om are o latură ascunsă bună sau rea, este posibil ca ea să nu iasă niciodată la lumină, este posibil ca omul respectiv să nu o vrea şi să se detaşeze de ea, să nu vrea să o cunoască, să nu aibă de-a face cu ea, să o ascundă, pentru că nu o place ...
Schimbarea influenţează sufletul omului, starea lui de spirit, se simte frustrat, ameninţat chiar de ea, uneori preferă să trăiască în monotonie şi chiar crede că asta vrea, dar apoi realizează că nu asta vrea ... monotonia omoară totul, distruge, face totul să pară banal, fără rost, deşi uneori este de ajuns să priveşti în jurul tău, pentru a vedea cum sub ochii tăi totul se schimbă şi nu mai recunoşti nimic şi nu mai ştii cine esti şi ce vrei, care e scopul tău în această lume ... de ce trăieşti, de ce te naşti, ce faci pentru tine, ce faci pentru alţii, cât preţuieşti ceea ce alţii fac pentru tine şi cât preţuiesc ei ce faci pentru ei.
Te uiţi în jur, eşti singur, nimeni nu este cu tine, te simţi nefericit ... de ce? Tot ce este pe lume este un miracol o floare care înfloreşte, o pasăre care îţî cântă în fiecare dimineaţă la fereastră, o grădină cu flori, un câmp înverzit, o mare cu valuri jucăuşe, soarele care te mângâie cu razele lui pale, luna şi stelele care apar noaptea pe cer pentru a-ţi lumina destinul, orice te poate face fericit nu trebuie decât să vrei, să uiţi tot ce îţi pricinuieşte suferinţă şi pentru o clipă să fii tu cel fericit, cel diferit, cel care esti cu adevărat şi poate că atunci tu vei găsi ceea ce cauţi ...
Orice te poate schimba, un mic detaliu, un parfum, o pală de vânt mângâindu-ţi obrajii te poate duce în trecut, departe acolo unde amintirile trăiesc, amintirile în care mai târziu vei simţi că trăieşti, vei dori să opreşti timpul în loc să fii din nou fericit, tânăr, plin de viaţă ... amintirile le vei simţi ca şi pe anotimpuri după miros ...
Iarna este anotimpul zăpezii, aerul este rece dar proaspăt şi te învăluie ca o mantie. Albul zăpezii te face fericit, totul este alb, o risipă de argintiu aruncat peste tot. Este totul ca în basme şi pentru o clipă te vei simţi din nou copil şi vei vrea să alergi, să zbori, să fii pur şi simplu fericit.
Primăvara este anotimpul vieţii când totul radiază, în jurul tău apar tot felul de nuanţe de verde, natura renaşte, mirosul ierbii te învăluie ...Vara soarele este mai vioi ca niciodată şi te cheamă să colinzi cu el pe câmpiile înflorite, să priveşti risipa de culori din natură, să te joci de-a "v-aţi-ascunselea" cu soarele prin poeniţe, să asculţi cântecul păsărilor, să priveşti la jocul animalelor care se bucură de soare.
Toamna deşi prin natura ei este bogată, unii o socotesc un anotimp trist deoarece soarele dispare şi locul lui este luat tot mai des de nori de ploaie, vântul este mai înteţit ca altă dată, natura moare încetul cu încetul, adoarme totul paleta de culori a naturii care altădată era strălucitoare devine acum sumbră şi totul este învăluit în ceaţă ...
Cu toate acestea îmi place să ascult ploaia care bate în geam şi parcă cântă, să merg pe covorul de frunze arămii privind cum copacii rămân dezgoliţi de podoaba lor şi frunzele mor se predau parcă în faţa sorţii formând covorul de jos fără ca nimeni să observe suferinţa lor ...
Uneori doar mirosul florilor de castani după ploaie mă face fericită ...
Acesta este omul, un mister chiar şi pentru el, ceva de nepătruns, plin de contraste, căci fără de ele omul nu ar mai fi deosebit, ci plicticos şi monoton, fiinţa care caută mereu şi când a găsit ce căuta nu mai vrea nimic, căutarea l-a plictisit şi o ia iar de la capăt ca în final să nu mai ştie de unde a pornit şi ce căuta .... acesta este omul un mister.
... se poate să nu găseşti niciodată ceea ce cauţi dar nu te lăsa nicicând pradă deznădejdii şi luptă pentru că într-o zi vei găsi fericirea pe care o cauţi.

Primavara sufletului

Si sufletul zbura in sus ca o ciocarlie pana la marginea cerului si apoi mai sus acolo unde lumina invaluia totul. Intr-o explozie de bucurie sufletul ingana un cantec nou despre lumina, culoare, bunatate.
Intocmai ca un copil care face primii pasi in viata el era nesigur si poate un pic speriat sa nu faca vreo greseala si totul sa se spulbere intr-o clipa ca o zi de primavara mult asteptata care s-a terminat cu mult inainte de a incepe.
Sufletul intona un cantec despre o floare pe care toti vor sa o aiba la un moment dat in viata lor, fara ea viata ar fi un esec iar noi am naviga in deriva de la un tarm la altul uitand lucrurile cu adevarat importante din viata noastra, ne-am pierde in detalii uitand tot ce inseamna telul nostru in viata.
Acea floare mult dorita este speranta in tot ce poate fi mai bun, mai frumos, mai pur si poate de ce nu mai usor. Bataliile aici se castiga foarte greu si nu cu putine victime sau mai putine rani. Te lupti cu tine, cu cei de langa tine, cu oamenii pe care ii iubesti, cu viata ... viata in sine este o continua lupta din care daca alegi bine poti iesi invingator dar nu neaparat cu mai putine rani.
Daca am putea deschide sufletul celui de langa noi si i-am putea privi inima am vedea probabil ceea ce in mod normal nu putem vedea, ceea ce acel om tine doar pentru el: vise implinite sau nu, sperante, iluzii, urme ale unor lupte intense, poate chiar si rani deschise care nu se vor inchide prea usor dar in final poate nu vor mai durea asa de rau.
Ce poate fi mai frumos decat sa privesti sufletul unui om prin oglinda ochilor sai care nu pot minti si insela niciodata poate decit sa iti vezi reflexia in ochii lui, sa vezi lumina, caldura, sa vezi culoare.
Fericirea dureaza prea putin si daca nu este traita in momentul in care apare o simti cum aluneca printre degete ca nisipul, ca vantul care acum te mangaie pe obraz si peste o clipa ai crede ca nici nu a fost.
Stiu ca va veni si primavara sufletului meu, o simt pe aproape incat as putea sa o ating dar nu a venit inca momentul sa o am. De ce oare? Incetul cu incetul petalele florii mele de aur isi pierd din prospetime, din frumusete si cad la pamant secerate implacabil de timp, lumina scade, cantecul se risipeste, culoarea devine terna si in urma ramane doar liniste.
Sufletul imi cere cu staruinta sa-i dau pacea mult dorita dar eu nu o gasesc aici sau poate ca este in cerul albastru, in murmurul apelor, in verdeta ierbii, in soaptele copacilor, in mangaierea vantului si deodata inteleg ... A FOST MEREU CU MINE DAR NU AM STIUT.
Si asa am descoperit primavara sufletului meu.
Primavara ta unde este?

Tacere

Taci, atunci cand cuvintele palesc
Taci, atunci cand nu stii ce spui
Taci, cind cuvintele ranesc si dor
Taci, cind nu mai exista speranta
Taci, cind in fiinta ta striga mii de voci
Taci si lasa visele sa evadeze
Taci si lasa iubirea sa te schimbe
Cuvinte mute vor sa evadeze de pe buze
In linistea noptii se aude o voce
Tacere, tacere sa fie tacere
Si a fost …

Iubirea este singura poarta catre infinit.

Suflet de copil

Am deschis ochii intr-o dimineata si am descoperit cu uimire ca timpul trecuse in zbor, pe aripi de vant, pe aripi de gind …. peste tot pamintul si peste mine … ce uimire … totul in jurul meu parea asa nou si totusi asa vechi nu stiam de unde sa imi incep cautarile … Eram ca un copil care face primii pasi in viata, ezitand de teama sa nu greseasca, sa nu se poticneasca de vreun obstacol.
M-am ridicat simtind parca greutatea anilor ce trecusera peste mine intr-o zbatere geana si totusi … cand a trecut totul?
Am deschis fereastra, soarele imi zambea dintre nori si vantul fosnea prin crengile copacilor, incet un cantec vechi pe care sufletul il recunostea si parca sub ochii mei mirati se derulau imagini de mult uitate, ale unei vieti de mult apuse, ale unei fericiri de mult uitate.
Am deschis usa si ezitind am pornit sa descopar o viata de om, un suflet de copil pierdut … in negura vremii.
Picioarele mele obosite simteau fragezimea ierbii, sarutul de gheata al picaturilor de roua si prindeau curaj de parca si-ar fi adus aminte de un drum cunoscut si mult cautat … Copacii isi inclinau crengile in calea mea salutindu-ma parca si vantul fredona acel cantec mult iubit, totul se schimba in jurul meu pe masura ce continuam sa pasesc printre pomii infloriti si ploaia de petale ma ducea tot mai adinc in trecut … ganduri confuze isi faceau loc in fiinta mea … oare voi ajunge, ce voi gasi acolo … de ce viata noastra trece asa repede si de ce uitam de cel mai important lucru, de sufletul nostru de copil, de frumusetea lui, de acei ochii calzi si acel zambet ce ar putea topi si inima cea mai inghetata.
Parca momentele treceau fara oprire, simteam cum fiinta mea se schimba eram un bob de roua, eram un fir plapand de iarba, o floare de cires, o raza de soare si renasteam de mii de ori in zeci de forme si culori pana cand in fata mea am vazut cararea vietii mele cu bune si rele, cu multe suisuri dar si coborasuri si pe cat de zbuciumata, pe atat de plina de iubire, fara de care sufletul nu ar fi ajuns pana aici …

MOTTO: Privste mereu viata ca acum prin ochii puri ai unui copil.

O perla este un templu edificat prin durere in jurul unui graunte de nisip

Am coborit din cer si acolo vreau sa ma intorc.Am cautat, aici acea lumina si caldura si cu cit cautam mai mult, cu atit dezamagirea, neputinta si raceala acestei lumi imi impietrea sufletul meu atit de fraged si il transforma in stana de piatra. Amintirile despre clipe fericite din alte locuri si alte timpuri se alterau, dispareau deveneau tot mai indepartate.
Fara sa vreau ma indepartam de telul meu, uitam de lucrurile importante din viata mea, uitam de sufletul meu, de lumina, de iubire, ochii alta data plini de fericire si viata, zaceau fara lumina, nu mai vedeam culoarea si incetul cu incetul se inchideau resemnati ca nu vor gasi aici soarele mult dorit.
Am privit pe fereastra sufletului meu intr-o zi, afara ploua cu lacrimi din cer si totul era innorat, afara oamenii treceau nepasatori pe strada vietii, totul dadea impresia ca traim intr-un oras de gheata care fara sa stim ne transforma in stane de gheata. Ai fi crezut ca soarele nu va mai maingiia chipurile si sufletele oamenilor, ca acel suflet atat de mult incercat nu va mai reusi sa scape de solzii de gheata depusi acolo fara sa stie de-a lungul existentei sale pe pamint. Mintea-mi cauta infrigurata salvarea, dar unde as fi putut sa o gasesc, frigul patrundea pina in suflet, ceata care se lasa era tot mai apasatoare.
Am inchis din nou fereastra, fara sanse de a gasi ceea ce caut, se pare ca speranta nu putea veni de la oameni … poate chiar ei m-au facut sa inchid fereastra, poate lumina nu trebuie cautata acolo si daca nu acolo unde …?
Mereu am crezut ca sufletul fiecarui om este o lumina in intuneric, un zambet in soare. Chiar daca uneori uitam sa iubim si am pierdut drumul este ceva ce ne duce mereu pe drumul cel bun si acel ceva este sufletul.
Acum telul si inceputul calatoriei mele pareau asa de indepartate si ma intrebam oare am uitat sa iubesc, oare voi lasa viata sa faca din mine ceea ce nu vreau a fi si nu voi lasa lumina sa ma gaseasca de teama ca ma voi topi si nu va mai ramine nimic din fiinta mea.
Sufletul imi soptea, sa caut caci voi gasi speranta si am gasit-o sub platosa de gheata, era o inima care batea ea a topit gheata, a uitat durerea, suferinta, a ales iubirea si lumina , a hotarit sa priveasca fara regrete innainte si niciodata innapoi sa incerce sa vada numai ce e bun.
Totul parea asa de clar, sufletele vinete de frigul care ii invaluia pe oameni nu se pot incalzi decit prin iubire si acea iubire va fi intr-o zi rasplatita si se va intoarce la tine mai repede decit iti imaginezi.
Si deodata am auzit o soapta ca o adiere de vint:^ Am coborit din cer si acolo voiesc a ma intoarce …^ si totul s-a umplut de lumina, grijile au disparut, durerea a plecat pentru totdeauna, nu a mai ramas decit iubire si incet amintirile de mult pierdute au revenit, lacrimi de bucurie se pierdeau in bataia vantului, florile isi deschideau petalele si soarele iesise sa priveasca pamintul.
Incet realizezi ca ti-a trebuit o viata si poate ar mai trebui inca 10 vieti si tot nu ai reusi sa intelegi tot doar iubirea este singura arma impotriva ghetii care ameninta sa ne cuprinda sufletul a blazarii si a egoismului.
Adevarata fericire nu o vei gasi aici sau poate doar o mica parte in ochii unui copil nevinovat, in zambetul lui, in fiecare rasarit de soare si nici atunci nu va fi completa pina cind nu vei ajunge din nou de unde ai venit …

Iarna

Anotimpul albului, al împăcării, anotimpul Crăciunului, purităţii ... chiar dacă păsările călătoare pleacă în ţările calde, chiar dacă soarele nu mai străluceşte la fel ... iarna este minunată datorită zăpezii, Crăciunului, şi lui Moş Crăciun ...
Iarna anotimpul împăcării, iubirii, cadourilor ... iarna care vine cu un cadou pentru toţi copiii, zăpada, ea bucură pe toţi chiar dacă este friguroasă, o aşteptăm tot anul şi iată că în fine a sosit ...
Mai albă ca niciodată, frumoasa iarnă cerne fulgi albi prin deasa ei sită: când mai mari, când mai mici peste tot oraşul adormit parcă şi într-o clipă ţi se pare că eşti într-o poveste şi totul e feeric ... Şi stai, şi tot priveşti la fugii albi ce cad şi se aştern pe bătrânul pământ învelindu-l într-o pătură albă de nea, copacii odinioară verzi sunt acum poleiţi cu argint şi totul este nemişcat şi aşteaptă parcă să vadă ce mai pune la cale jucăuşa iarnă ...
Crăciunul este încă un strop de fericire adus de iarnă în casele noastre, îl aşteptăm cu drag, ne pregătim de el, e o minune pentru toţi, noi toţi suntem mai buni, uităm, iertăm, căci e Crăciun ...
Amintirea verilor călduroase este lăsată în urmă şi privind afară la fereastră la măiestria iernii de a face oamenii fericiţi, de a polei totul, de a arunca cu fulgi de gheaţă peste lume, de a face flori de gheaţă la ferestre, realizezi ce mult ai aşteptat-o, ai dorit-o şi iată a sosit ... cu aerul rece, cu zăpada, cu zâmbetul adus pe feţele copiilor, cu cadouri, cu bucurie.
Iarna este anotimpul când totul ţi se pare posibil deoarece totul este ca într-o feerie, iar în basme totul se termină cu bine. Deci, bun venit iarnă !

Dridu, doar un baraj

Azi vreau sa va vorbesc despre barajul, de la Dridu din jud Ialomita , chiar si pentru Romania ce s-a intamplat acolo a fost incredibil… indiferenta ucide.
Au secat barajul sub scuza unor lucrari, a celor de la Hidro Electrica si sute de oameni au cules pestii ramasi in mal, au omorat o intreaga fauna la comanda…, mii de pesti ucisi de indiferenta si prostie.
Erau acolo oameni care nu aveau nici cea mai mica legatura cu pescuitul. Cum e posibil?
Cu o vara in urma am fost acolo cu sotul meu la pescuit. Este marele lui hobby, recunosc ca la inceput nu am inteles mare lucru dar apoi a devenit chiar simpatic.
E un mijloc de relaxare excelent si locul era absolut superb, salbatic si neexplorat.
Padurea era plina de vietati si apa isi schimba culoarea devenind de la albastru la verde uneori, ceva de vis.
Nu cred ca o sa mai vizitam locul prea curand din cauza a ceea ce s-a intimplat. Ce s-a intimplat la Dridu se poate numi ^dezastru ecologic^ voi ce parere aveti? Ce ar mai fi de pescuit acolo ? Puiet, poate, in cele mai fericite cazuri. Nestiinta sau poate indiferenta au ucis acel loc?... Nu stiu, dar stiu ca a fost un loc superb.
Citeodata ma intreb oare, noi distrugem tot ce atingem si altii din putinul lor scot aur?
Sper sa nu fie asa, sper sa fie o explicatie pentru ceea ce s-a intimplat la Dridu …
Pana atunci ^Romania Trezeste-te^ …

Parcul Bucov,

Si pentru ca uneori trebuie sa revenim si cu picioarele pe pamant , vreau sa va vorbesc azi de parcul de la Bucov aflat in vecinatatea orasului Ploiesti.
Candva un loc unde oamenii isi petreceau o mare parte din timpul lor liber, acum acest parc este lasat de autoritati in paragina si napadit de buruieni. Cele citeva topogane si leagane care inca mai stau in picioare sunt mancate partial de rugina si stau si ele sa cada amenintand siguranta oricarui trecator care s-ar aventura pe acolo.
Un loc odinioara asa frumos si stralucitor zace azi in ruina si mizerie.
Oare chiar avem tara pe care o meritam, oare chiar vrem sa distrugem tot si sa nu mai lasam nimic in urma noastra?
Poate ca autoritatile se vor trezi si vor realiza ca pierd resurse pretioase cu care ar putea sa repare gropile care impanzesc orasul Ploiesti , nu sa puna tot mai multe taxe si impozite.
In nadejdea ca unele lucruri inca se mai pot schimba in tara in care locuiesc si din care nu vreau sa plec cautand ^Visul American^ sau doar un trai mai bun , va urez un an mai bun si plin de reusite.

Trecut, prezent si viitor

Oare ce inseamna? O viata de om, o clipa trecatoare, calatorii in timp cu mintea, mereu absent trecutul si totusi mereu prezent. Cand zici trecut tu te gandesti la ce ai pierdut ... si te gandesti, ar fi fost altfel daca... dar ce folos sa te gandesti la ce a fost, priveste-n fata viitorul de vrei sa schimbi ceva, fii altfel si de azi arata ca faci ceva cu viata ta. Trecutul ... ginduri frumoase, sentimente uitate, revin in mintea noastra ... Ai vrea sa te intorci la clipele pierdute, sa pretuiesti tot ce parea banal, caci orice floare care imboboceste e un motiv de bucurie, e un motiv sa meditezi, te gindesti oare cum e lumea atat de trista , singura ... Tu vei raspunde e firesc, pentru ca ea nu pretuieste ce este pur, ce e frumos, ce este simplu, chiar si o floare e un motiv de bucurie ...
Trecutul este mereu prezent in gandurile mele, privesc in urma si vad tot felul de amintiri, mai bune, mai rele, dar aceste amintiri sunt insasi viata mea. As vrea sa le pastrez mereu in inima mea si sa nu le uit niciodata ... Inima sa fie sipetul ascuns unde nu poate cauta nimeni, acolo unde amintirile sunt mereu in siguranta, stiute numai de mine.
Daca privesti in trecut si il pretuiesti daca mereu gindesti la el inseamna ca dispretuiesti prezentul?
Nu! Eu nu cred ca este asa. Trecutul, este existenta efemera insasi a omului pe acest pamant si fara el am fi pustii, ca un desert in care oazele nu au ce cauta, caci moartea stapaneste totul.
Dar e ceva cu acel trecut, acel prezent si viitor, noi trebuie sa invatam sa pretuim, orice moment si orice clipa, asemeni pamantului care asteapta ploaia insetat dupa adevar, cunoastere, avid sa se spele de tot ce a fost rau ...
Viitorul ... ceva despre care vorbim in necunostinta de cauza. Nimeni nu stie ce ii rezerva viitorul, uneori viitorul vine si iti bulverseaza intreaga existenta comuna ... in bine sper. Nu te gindesti mereu la ceea ce inseamna viitor, la ce va fi, incerci sa ramai in trecut dar cel mai bine te descurci in prezent.
Prezent, daca ar fi sa spun ce este pentru mine nu as sti, dar stiu ceva prezentul de azi maine va fi trecut deci ceva de care imi voi aminti in momentele bune sau rele ale existentei mele.
Prezentul este deci ceva ce ar trebui pretuit mai mult decat se face, caci nu peste mult timp va deveni trecut, acel trecut de care te vei lega mereu de-a lungul existentei tale.
Acest trecut a fost cindva prezent si viitor si undeva acolo sus e steaua ta ... Tu nu vei sti care e a ta, dar ea te stie, te cunoaste, caci de la nastere ti-a fost data ca zestre pe acest pamant de Dumnezeu.
Priveste cerul instelat e minunat si chiar de totul este greu si totul ti se pare rau tu nu uita ca bucuria ta numeni nu ti-o poate lua trecutul e al tau si al tau mereu va fi, cu acel miros de levantica el iti sopteste la ureche ^nu ma uita, eu sunt aici, eu sunt prezent in toate ...^
Trecut prezent si viitor, de vei gandi asa viata tu altfel vei vedea si vei afla ce important este momentul ce traiesti, nu irosi ce nu vei mai avea. O viata ai, deci fii demn de ea. Sunt pe pamint atatea lucruri de care sa te poti bucura: un trandafir abia imbobocit, un fluture mereu poznas, o pasare ce dimneata te trezeste la fereastra, un bob de roua, un gand frumos, o amintire, nu uita nicicand aceste lucruri, ele sunt chiar viata ta.
Si poate in amurgul vietii, cand voi citi aceste randuri imi voi aduce atunci aminte cine am fost si ce speram si voi afla cu siguranta de m-am schimbat, de mai sunt eu ... Ganduri confuze, pe aripa vantului ce odata scrise se concretizeaza pe aceasta foaie de hartie, sub ochii mei mirati si ma intreb atatea lucruri, mii de ganduri vin gramada nu mai pot sa le opresc, scriu si uit de tot ce este si alte vremuri parca sunt, alt orizont si alta lume, mai buna asa cum o sper eu.
Ce voi gandi cand vor trece anii citind aceste randuri nu stiu, dar stiu ca voi simti mereu acea emotie, ce vine si se strecoara langa tine cand te gandesti la ce ai fost, la ce esti, la ce va fi ...

In asteptarea soarelui

In asteptarea timpului frumos, dar mai ales a primaverii, va propun un set de fotografii care sa ne aduca aminte de multitudinea de culori ce apar in sezonul cald, dar si de frumusetea acestor meleaguri :)

Plimbare in iarna

In sfirsit a nins peste oras, fulgi mari si pufosi, albi ca spuma laptelui, totul este asa de frumos ca intr-o poveste te simti invaluit de nori de zapada. Ninsoarea s-a oprit si tare as mai vrea sa ninga, dansul hipnotic al fulgilor ma duce spre taramuri de mult uitate , spre paduri dese si intunecate, pline de mirosul brazilor acolo unde numai ei, fulgii de nea au curajul sa se aventureze si unde sunt primiti cu atita bucurie de intreaga padure, de satucuri indepartate unde bucuria cea mai mare a copiilor este sa vada flori de gheata dimineata, unde zapada este primita asa cum se cuvine , dar mai ales asteptata cu atata ardoare in seara de Craciun.
Cred ca iarna fara zapada nu exista sau poate nu mai este acelasi sentiment cu care intimpini sarbatorile, iarna ... zapada este o bucurie care trece dincolo de virsta, rasa, profesie si ne face sa dam la iveala cele mai ascunse dorinte, sa ne simtim iar copii fara griji, sa simtim iar mangaierea calda a mamei care orice s-ar intimpla va fi mereu acolo sa ne apere.
Da, categoric iarna este anotimpul care aduce cea mai mare fericire, stralucire si mister vietii noastre si fiecare an care trece fara ea ar fi un an pierdut din viata noastra.
Iarna aduce culoare in viata noastra in ciuda faptului ca zapada este alba, are un farmec aparte, un mister aproape ca simti cum te schimba iti simti sufletul inundat de o bucurie launtrica care nu iti da pace ...privesti afara case acoperite cu zapada, copacii parca desprinsi din cartile de povesti pe care ti le povestea mamica si totul e asa frumos, asa de pur, strazile sunt luminate de mii de scinteioare de zapada si de licurici care continua sa cada spre pamant parca fara sa tina seama de frigul intepator de afara.
Te uiti fascinat si nu te poti desprinde de acest decor, undeva pe o strada se aud zurgalai si iata o sanie care trece pe linga tine, o privesti ca prin vis ... e oare un vis?. Dar nu vrei cu adevarat sa afli si chiar daca ar fi asa ar fi cel mai frumos vis pe care l-ai visat de mult , un vis care te face asa fericit , un vis frumos ca soarele care iti mangaie fata in diminetile de vara ... un vis de basm.
Iarna bine ai venit, o sa ma joc cu bulgari si o sa-mi prind in par fluturi de zapada si o sa fiu mai fericita ca oricind, lasa licuricii sa coboare iar pe pamint, sufletele oamenilor au mare nevoie de ei.