O perla este un templu edificat prin durere in jurul unui graunte de nisip

Am coborit din cer si acolo vreau sa ma intorc.Am cautat, aici acea lumina si caldura si cu cit cautam mai mult, cu atit dezamagirea, neputinta si raceala acestei lumi imi impietrea sufletul meu atit de fraged si il transforma in stana de piatra. Amintirile despre clipe fericite din alte locuri si alte timpuri se alterau, dispareau deveneau tot mai indepartate.
Fara sa vreau ma indepartam de telul meu, uitam de lucrurile importante din viata mea, uitam de sufletul meu, de lumina, de iubire, ochii alta data plini de fericire si viata, zaceau fara lumina, nu mai vedeam culoarea si incetul cu incetul se inchideau resemnati ca nu vor gasi aici soarele mult dorit.
Am privit pe fereastra sufletului meu intr-o zi, afara ploua cu lacrimi din cer si totul era innorat, afara oamenii treceau nepasatori pe strada vietii, totul dadea impresia ca traim intr-un oras de gheata care fara sa stim ne transforma in stane de gheata. Ai fi crezut ca soarele nu va mai maingiia chipurile si sufletele oamenilor, ca acel suflet atat de mult incercat nu va mai reusi sa scape de solzii de gheata depusi acolo fara sa stie de-a lungul existentei sale pe pamint. Mintea-mi cauta infrigurata salvarea, dar unde as fi putut sa o gasesc, frigul patrundea pina in suflet, ceata care se lasa era tot mai apasatoare.
Am inchis din nou fereastra, fara sanse de a gasi ceea ce caut, se pare ca speranta nu putea veni de la oameni … poate chiar ei m-au facut sa inchid fereastra, poate lumina nu trebuie cautata acolo si daca nu acolo unde …?
Mereu am crezut ca sufletul fiecarui om este o lumina in intuneric, un zambet in soare. Chiar daca uneori uitam sa iubim si am pierdut drumul este ceva ce ne duce mereu pe drumul cel bun si acel ceva este sufletul.
Acum telul si inceputul calatoriei mele pareau asa de indepartate si ma intrebam oare am uitat sa iubesc, oare voi lasa viata sa faca din mine ceea ce nu vreau a fi si nu voi lasa lumina sa ma gaseasca de teama ca ma voi topi si nu va mai ramine nimic din fiinta mea.
Sufletul imi soptea, sa caut caci voi gasi speranta si am gasit-o sub platosa de gheata, era o inima care batea ea a topit gheata, a uitat durerea, suferinta, a ales iubirea si lumina , a hotarit sa priveasca fara regrete innainte si niciodata innapoi sa incerce sa vada numai ce e bun.
Totul parea asa de clar, sufletele vinete de frigul care ii invaluia pe oameni nu se pot incalzi decit prin iubire si acea iubire va fi intr-o zi rasplatita si se va intoarce la tine mai repede decit iti imaginezi.
Si deodata am auzit o soapta ca o adiere de vint:^ Am coborit din cer si acolo voiesc a ma intoarce …^ si totul s-a umplut de lumina, grijile au disparut, durerea a plecat pentru totdeauna, nu a mai ramas decit iubire si incet amintirile de mult pierdute au revenit, lacrimi de bucurie se pierdeau in bataia vantului, florile isi deschideau petalele si soarele iesise sa priveasca pamintul.
Incet realizezi ca ti-a trebuit o viata si poate ar mai trebui inca 10 vieti si tot nu ai reusi sa intelegi tot doar iubirea este singura arma impotriva ghetii care ameninta sa ne cuprinda sufletul a blazarii si a egoismului.
Adevarata fericire nu o vei gasi aici sau poate doar o mica parte in ochii unui copil nevinovat, in zambetul lui, in fiecare rasarit de soare si nici atunci nu va fi completa pina cind nu vei ajunge din nou de unde ai venit …