Primavara sufletului

Si sufletul zbura in sus ca o ciocarlie pana la marginea cerului si apoi mai sus acolo unde lumina invaluia totul. Intr-o explozie de bucurie sufletul ingana un cantec nou despre lumina, culoare, bunatate.
Intocmai ca un copil care face primii pasi in viata el era nesigur si poate un pic speriat sa nu faca vreo greseala si totul sa se spulbere intr-o clipa ca o zi de primavara mult asteptata care s-a terminat cu mult inainte de a incepe.
Sufletul intona un cantec despre o floare pe care toti vor sa o aiba la un moment dat in viata lor, fara ea viata ar fi un esec iar noi am naviga in deriva de la un tarm la altul uitand lucrurile cu adevarat importante din viata noastra, ne-am pierde in detalii uitand tot ce inseamna telul nostru in viata.
Acea floare mult dorita este speranta in tot ce poate fi mai bun, mai frumos, mai pur si poate de ce nu mai usor. Bataliile aici se castiga foarte greu si nu cu putine victime sau mai putine rani. Te lupti cu tine, cu cei de langa tine, cu oamenii pe care ii iubesti, cu viata ... viata in sine este o continua lupta din care daca alegi bine poti iesi invingator dar nu neaparat cu mai putine rani.
Daca am putea deschide sufletul celui de langa noi si i-am putea privi inima am vedea probabil ceea ce in mod normal nu putem vedea, ceea ce acel om tine doar pentru el: vise implinite sau nu, sperante, iluzii, urme ale unor lupte intense, poate chiar si rani deschise care nu se vor inchide prea usor dar in final poate nu vor mai durea asa de rau.
Ce poate fi mai frumos decat sa privesti sufletul unui om prin oglinda ochilor sai care nu pot minti si insela niciodata poate decit sa iti vezi reflexia in ochii lui, sa vezi lumina, caldura, sa vezi culoare.
Fericirea dureaza prea putin si daca nu este traita in momentul in care apare o simti cum aluneca printre degete ca nisipul, ca vantul care acum te mangaie pe obraz si peste o clipa ai crede ca nici nu a fost.
Stiu ca va veni si primavara sufletului meu, o simt pe aproape incat as putea sa o ating dar nu a venit inca momentul sa o am. De ce oare? Incetul cu incetul petalele florii mele de aur isi pierd din prospetime, din frumusete si cad la pamant secerate implacabil de timp, lumina scade, cantecul se risipeste, culoarea devine terna si in urma ramane doar liniste.
Sufletul imi cere cu staruinta sa-i dau pacea mult dorita dar eu nu o gasesc aici sau poate ca este in cerul albastru, in murmurul apelor, in verdeta ierbii, in soaptele copacilor, in mangaierea vantului si deodata inteleg ... A FOST MEREU CU MINE DAR NU AM STIUT.
Si asa am descoperit primavara sufletului meu.
Primavara ta unde este?