Primavara sufletului

Si sufletul zbura in sus ca o ciocarlie pana la marginea cerului si apoi mai sus acolo unde lumina invaluia totul. Intr-o explozie de bucurie sufletul ingana un cantec nou despre lumina, culoare, bunatate.
Intocmai ca un copil care face primii pasi in viata el era nesigur si poate un pic speriat sa nu faca vreo greseala si totul sa se spulbere intr-o clipa ca o zi de primavara mult asteptata care s-a terminat cu mult inainte de a incepe.
Sufletul intona un cantec despre o floare pe care toti vor sa o aiba la un moment dat in viata lor, fara ea viata ar fi un esec iar noi am naviga in deriva de la un tarm la altul uitand lucrurile cu adevarat importante din viata noastra, ne-am pierde in detalii uitand tot ce inseamna telul nostru in viata.
Acea floare mult dorita este speranta in tot ce poate fi mai bun, mai frumos, mai pur si poate de ce nu mai usor. Bataliile aici se castiga foarte greu si nu cu putine victime sau mai putine rani. Te lupti cu tine, cu cei de langa tine, cu oamenii pe care ii iubesti, cu viata ... viata in sine este o continua lupta din care daca alegi bine poti iesi invingator dar nu neaparat cu mai putine rani.
Daca am putea deschide sufletul celui de langa noi si i-am putea privi inima am vedea probabil ceea ce in mod normal nu putem vedea, ceea ce acel om tine doar pentru el: vise implinite sau nu, sperante, iluzii, urme ale unor lupte intense, poate chiar si rani deschise care nu se vor inchide prea usor dar in final poate nu vor mai durea asa de rau.
Ce poate fi mai frumos decat sa privesti sufletul unui om prin oglinda ochilor sai care nu pot minti si insela niciodata poate decit sa iti vezi reflexia in ochii lui, sa vezi lumina, caldura, sa vezi culoare.
Fericirea dureaza prea putin si daca nu este traita in momentul in care apare o simti cum aluneca printre degete ca nisipul, ca vantul care acum te mangaie pe obraz si peste o clipa ai crede ca nici nu a fost.
Stiu ca va veni si primavara sufletului meu, o simt pe aproape incat as putea sa o ating dar nu a venit inca momentul sa o am. De ce oare? Incetul cu incetul petalele florii mele de aur isi pierd din prospetime, din frumusete si cad la pamant secerate implacabil de timp, lumina scade, cantecul se risipeste, culoarea devine terna si in urma ramane doar liniste.
Sufletul imi cere cu staruinta sa-i dau pacea mult dorita dar eu nu o gasesc aici sau poate ca este in cerul albastru, in murmurul apelor, in verdeta ierbii, in soaptele copacilor, in mangaierea vantului si deodata inteleg ... A FOST MEREU CU MINE DAR NU AM STIUT.
Si asa am descoperit primavara sufletului meu.
Primavara ta unde este?

Tacere

Taci, atunci cand cuvintele palesc
Taci, atunci cand nu stii ce spui
Taci, cind cuvintele ranesc si dor
Taci, cind nu mai exista speranta
Taci, cind in fiinta ta striga mii de voci
Taci si lasa visele sa evadeze
Taci si lasa iubirea sa te schimbe
Cuvinte mute vor sa evadeze de pe buze
In linistea noptii se aude o voce
Tacere, tacere sa fie tacere
Si a fost …

Iubirea este singura poarta catre infinit.

Suflet de copil

Am deschis ochii intr-o dimineata si am descoperit cu uimire ca timpul trecuse in zbor, pe aripi de vant, pe aripi de gind …. peste tot pamintul si peste mine … ce uimire … totul in jurul meu parea asa nou si totusi asa vechi nu stiam de unde sa imi incep cautarile … Eram ca un copil care face primii pasi in viata, ezitand de teama sa nu greseasca, sa nu se poticneasca de vreun obstacol.
M-am ridicat simtind parca greutatea anilor ce trecusera peste mine intr-o zbatere geana si totusi … cand a trecut totul?
Am deschis fereastra, soarele imi zambea dintre nori si vantul fosnea prin crengile copacilor, incet un cantec vechi pe care sufletul il recunostea si parca sub ochii mei mirati se derulau imagini de mult uitate, ale unei vieti de mult apuse, ale unei fericiri de mult uitate.
Am deschis usa si ezitind am pornit sa descopar o viata de om, un suflet de copil pierdut … in negura vremii.
Picioarele mele obosite simteau fragezimea ierbii, sarutul de gheata al picaturilor de roua si prindeau curaj de parca si-ar fi adus aminte de un drum cunoscut si mult cautat … Copacii isi inclinau crengile in calea mea salutindu-ma parca si vantul fredona acel cantec mult iubit, totul se schimba in jurul meu pe masura ce continuam sa pasesc printre pomii infloriti si ploaia de petale ma ducea tot mai adinc in trecut … ganduri confuze isi faceau loc in fiinta mea … oare voi ajunge, ce voi gasi acolo … de ce viata noastra trece asa repede si de ce uitam de cel mai important lucru, de sufletul nostru de copil, de frumusetea lui, de acei ochii calzi si acel zambet ce ar putea topi si inima cea mai inghetata.
Parca momentele treceau fara oprire, simteam cum fiinta mea se schimba eram un bob de roua, eram un fir plapand de iarba, o floare de cires, o raza de soare si renasteam de mii de ori in zeci de forme si culori pana cand in fata mea am vazut cararea vietii mele cu bune si rele, cu multe suisuri dar si coborasuri si pe cat de zbuciumata, pe atat de plina de iubire, fara de care sufletul nu ar fi ajuns pana aici …

MOTTO: Privste mereu viata ca acum prin ochii puri ai unui copil.

O perla este un templu edificat prin durere in jurul unui graunte de nisip

Am coborit din cer si acolo vreau sa ma intorc.Am cautat, aici acea lumina si caldura si cu cit cautam mai mult, cu atit dezamagirea, neputinta si raceala acestei lumi imi impietrea sufletul meu atit de fraged si il transforma in stana de piatra. Amintirile despre clipe fericite din alte locuri si alte timpuri se alterau, dispareau deveneau tot mai indepartate.
Fara sa vreau ma indepartam de telul meu, uitam de lucrurile importante din viata mea, uitam de sufletul meu, de lumina, de iubire, ochii alta data plini de fericire si viata, zaceau fara lumina, nu mai vedeam culoarea si incetul cu incetul se inchideau resemnati ca nu vor gasi aici soarele mult dorit.
Am privit pe fereastra sufletului meu intr-o zi, afara ploua cu lacrimi din cer si totul era innorat, afara oamenii treceau nepasatori pe strada vietii, totul dadea impresia ca traim intr-un oras de gheata care fara sa stim ne transforma in stane de gheata. Ai fi crezut ca soarele nu va mai maingiia chipurile si sufletele oamenilor, ca acel suflet atat de mult incercat nu va mai reusi sa scape de solzii de gheata depusi acolo fara sa stie de-a lungul existentei sale pe pamint. Mintea-mi cauta infrigurata salvarea, dar unde as fi putut sa o gasesc, frigul patrundea pina in suflet, ceata care se lasa era tot mai apasatoare.
Am inchis din nou fereastra, fara sanse de a gasi ceea ce caut, se pare ca speranta nu putea veni de la oameni … poate chiar ei m-au facut sa inchid fereastra, poate lumina nu trebuie cautata acolo si daca nu acolo unde …?
Mereu am crezut ca sufletul fiecarui om este o lumina in intuneric, un zambet in soare. Chiar daca uneori uitam sa iubim si am pierdut drumul este ceva ce ne duce mereu pe drumul cel bun si acel ceva este sufletul.
Acum telul si inceputul calatoriei mele pareau asa de indepartate si ma intrebam oare am uitat sa iubesc, oare voi lasa viata sa faca din mine ceea ce nu vreau a fi si nu voi lasa lumina sa ma gaseasca de teama ca ma voi topi si nu va mai ramine nimic din fiinta mea.
Sufletul imi soptea, sa caut caci voi gasi speranta si am gasit-o sub platosa de gheata, era o inima care batea ea a topit gheata, a uitat durerea, suferinta, a ales iubirea si lumina , a hotarit sa priveasca fara regrete innainte si niciodata innapoi sa incerce sa vada numai ce e bun.
Totul parea asa de clar, sufletele vinete de frigul care ii invaluia pe oameni nu se pot incalzi decit prin iubire si acea iubire va fi intr-o zi rasplatita si se va intoarce la tine mai repede decit iti imaginezi.
Si deodata am auzit o soapta ca o adiere de vint:^ Am coborit din cer si acolo voiesc a ma intoarce …^ si totul s-a umplut de lumina, grijile au disparut, durerea a plecat pentru totdeauna, nu a mai ramas decit iubire si incet amintirile de mult pierdute au revenit, lacrimi de bucurie se pierdeau in bataia vantului, florile isi deschideau petalele si soarele iesise sa priveasca pamintul.
Incet realizezi ca ti-a trebuit o viata si poate ar mai trebui inca 10 vieti si tot nu ai reusi sa intelegi tot doar iubirea este singura arma impotriva ghetii care ameninta sa ne cuprinda sufletul a blazarii si a egoismului.
Adevarata fericire nu o vei gasi aici sau poate doar o mica parte in ochii unui copil nevinovat, in zambetul lui, in fiecare rasarit de soare si nici atunci nu va fi completa pina cind nu vei ajunge din nou de unde ai venit …

Iarna

Anotimpul albului, al împăcării, anotimpul Crăciunului, purităţii ... chiar dacă păsările călătoare pleacă în ţările calde, chiar dacă soarele nu mai străluceşte la fel ... iarna este minunată datorită zăpezii, Crăciunului, şi lui Moş Crăciun ...
Iarna anotimpul împăcării, iubirii, cadourilor ... iarna care vine cu un cadou pentru toţi copiii, zăpada, ea bucură pe toţi chiar dacă este friguroasă, o aşteptăm tot anul şi iată că în fine a sosit ...
Mai albă ca niciodată, frumoasa iarnă cerne fulgi albi prin deasa ei sită: când mai mari, când mai mici peste tot oraşul adormit parcă şi într-o clipă ţi se pare că eşti într-o poveste şi totul e feeric ... Şi stai, şi tot priveşti la fugii albi ce cad şi se aştern pe bătrânul pământ învelindu-l într-o pătură albă de nea, copacii odinioară verzi sunt acum poleiţi cu argint şi totul este nemişcat şi aşteaptă parcă să vadă ce mai pune la cale jucăuşa iarnă ...
Crăciunul este încă un strop de fericire adus de iarnă în casele noastre, îl aşteptăm cu drag, ne pregătim de el, e o minune pentru toţi, noi toţi suntem mai buni, uităm, iertăm, căci e Crăciun ...
Amintirea verilor călduroase este lăsată în urmă şi privind afară la fereastră la măiestria iernii de a face oamenii fericiţi, de a polei totul, de a arunca cu fulgi de gheaţă peste lume, de a face flori de gheaţă la ferestre, realizezi ce mult ai aşteptat-o, ai dorit-o şi iată a sosit ... cu aerul rece, cu zăpada, cu zâmbetul adus pe feţele copiilor, cu cadouri, cu bucurie.
Iarna este anotimpul când totul ţi se pare posibil deoarece totul este ca într-o feerie, iar în basme totul se termină cu bine. Deci, bun venit iarnă !

Dridu, doar un baraj

Azi vreau sa va vorbesc despre barajul, de la Dridu din jud Ialomita , chiar si pentru Romania ce s-a intamplat acolo a fost incredibil… indiferenta ucide.
Au secat barajul sub scuza unor lucrari, a celor de la Hidro Electrica si sute de oameni au cules pestii ramasi in mal, au omorat o intreaga fauna la comanda…, mii de pesti ucisi de indiferenta si prostie.
Erau acolo oameni care nu aveau nici cea mai mica legatura cu pescuitul. Cum e posibil?
Cu o vara in urma am fost acolo cu sotul meu la pescuit. Este marele lui hobby, recunosc ca la inceput nu am inteles mare lucru dar apoi a devenit chiar simpatic.
E un mijloc de relaxare excelent si locul era absolut superb, salbatic si neexplorat.
Padurea era plina de vietati si apa isi schimba culoarea devenind de la albastru la verde uneori, ceva de vis.
Nu cred ca o sa mai vizitam locul prea curand din cauza a ceea ce s-a intimplat. Ce s-a intimplat la Dridu se poate numi ^dezastru ecologic^ voi ce parere aveti? Ce ar mai fi de pescuit acolo ? Puiet, poate, in cele mai fericite cazuri. Nestiinta sau poate indiferenta au ucis acel loc?... Nu stiu, dar stiu ca a fost un loc superb.
Citeodata ma intreb oare, noi distrugem tot ce atingem si altii din putinul lor scot aur?
Sper sa nu fie asa, sper sa fie o explicatie pentru ceea ce s-a intimplat la Dridu …
Pana atunci ^Romania Trezeste-te^ …

Parcul Bucov,

Si pentru ca uneori trebuie sa revenim si cu picioarele pe pamant , vreau sa va vorbesc azi de parcul de la Bucov aflat in vecinatatea orasului Ploiesti.
Candva un loc unde oamenii isi petreceau o mare parte din timpul lor liber, acum acest parc este lasat de autoritati in paragina si napadit de buruieni. Cele citeva topogane si leagane care inca mai stau in picioare sunt mancate partial de rugina si stau si ele sa cada amenintand siguranta oricarui trecator care s-ar aventura pe acolo.
Un loc odinioara asa frumos si stralucitor zace azi in ruina si mizerie.
Oare chiar avem tara pe care o meritam, oare chiar vrem sa distrugem tot si sa nu mai lasam nimic in urma noastra?
Poate ca autoritatile se vor trezi si vor realiza ca pierd resurse pretioase cu care ar putea sa repare gropile care impanzesc orasul Ploiesti , nu sa puna tot mai multe taxe si impozite.
In nadejdea ca unele lucruri inca se mai pot schimba in tara in care locuiesc si din care nu vreau sa plec cautand ^Visul American^ sau doar un trai mai bun , va urez un an mai bun si plin de reusite.

Trecut, prezent si viitor

Oare ce inseamna? O viata de om, o clipa trecatoare, calatorii in timp cu mintea, mereu absent trecutul si totusi mereu prezent. Cand zici trecut tu te gandesti la ce ai pierdut ... si te gandesti, ar fi fost altfel daca... dar ce folos sa te gandesti la ce a fost, priveste-n fata viitorul de vrei sa schimbi ceva, fii altfel si de azi arata ca faci ceva cu viata ta. Trecutul ... ginduri frumoase, sentimente uitate, revin in mintea noastra ... Ai vrea sa te intorci la clipele pierdute, sa pretuiesti tot ce parea banal, caci orice floare care imboboceste e un motiv de bucurie, e un motiv sa meditezi, te gindesti oare cum e lumea atat de trista , singura ... Tu vei raspunde e firesc, pentru ca ea nu pretuieste ce este pur, ce e frumos, ce este simplu, chiar si o floare e un motiv de bucurie ...
Trecutul este mereu prezent in gandurile mele, privesc in urma si vad tot felul de amintiri, mai bune, mai rele, dar aceste amintiri sunt insasi viata mea. As vrea sa le pastrez mereu in inima mea si sa nu le uit niciodata ... Inima sa fie sipetul ascuns unde nu poate cauta nimeni, acolo unde amintirile sunt mereu in siguranta, stiute numai de mine.
Daca privesti in trecut si il pretuiesti daca mereu gindesti la el inseamna ca dispretuiesti prezentul?
Nu! Eu nu cred ca este asa. Trecutul, este existenta efemera insasi a omului pe acest pamant si fara el am fi pustii, ca un desert in care oazele nu au ce cauta, caci moartea stapaneste totul.
Dar e ceva cu acel trecut, acel prezent si viitor, noi trebuie sa invatam sa pretuim, orice moment si orice clipa, asemeni pamantului care asteapta ploaia insetat dupa adevar, cunoastere, avid sa se spele de tot ce a fost rau ...
Viitorul ... ceva despre care vorbim in necunostinta de cauza. Nimeni nu stie ce ii rezerva viitorul, uneori viitorul vine si iti bulverseaza intreaga existenta comuna ... in bine sper. Nu te gindesti mereu la ceea ce inseamna viitor, la ce va fi, incerci sa ramai in trecut dar cel mai bine te descurci in prezent.
Prezent, daca ar fi sa spun ce este pentru mine nu as sti, dar stiu ceva prezentul de azi maine va fi trecut deci ceva de care imi voi aminti in momentele bune sau rele ale existentei mele.
Prezentul este deci ceva ce ar trebui pretuit mai mult decat se face, caci nu peste mult timp va deveni trecut, acel trecut de care te vei lega mereu de-a lungul existentei tale.
Acest trecut a fost cindva prezent si viitor si undeva acolo sus e steaua ta ... Tu nu vei sti care e a ta, dar ea te stie, te cunoaste, caci de la nastere ti-a fost data ca zestre pe acest pamant de Dumnezeu.
Priveste cerul instelat e minunat si chiar de totul este greu si totul ti se pare rau tu nu uita ca bucuria ta numeni nu ti-o poate lua trecutul e al tau si al tau mereu va fi, cu acel miros de levantica el iti sopteste la ureche ^nu ma uita, eu sunt aici, eu sunt prezent in toate ...^
Trecut prezent si viitor, de vei gandi asa viata tu altfel vei vedea si vei afla ce important este momentul ce traiesti, nu irosi ce nu vei mai avea. O viata ai, deci fii demn de ea. Sunt pe pamint atatea lucruri de care sa te poti bucura: un trandafir abia imbobocit, un fluture mereu poznas, o pasare ce dimneata te trezeste la fereastra, un bob de roua, un gand frumos, o amintire, nu uita nicicand aceste lucruri, ele sunt chiar viata ta.
Si poate in amurgul vietii, cand voi citi aceste randuri imi voi aduce atunci aminte cine am fost si ce speram si voi afla cu siguranta de m-am schimbat, de mai sunt eu ... Ganduri confuze, pe aripa vantului ce odata scrise se concretizeaza pe aceasta foaie de hartie, sub ochii mei mirati si ma intreb atatea lucruri, mii de ganduri vin gramada nu mai pot sa le opresc, scriu si uit de tot ce este si alte vremuri parca sunt, alt orizont si alta lume, mai buna asa cum o sper eu.
Ce voi gandi cand vor trece anii citind aceste randuri nu stiu, dar stiu ca voi simti mereu acea emotie, ce vine si se strecoara langa tine cand te gandesti la ce ai fost, la ce esti, la ce va fi ...

In asteptarea soarelui

In asteptarea timpului frumos, dar mai ales a primaverii, va propun un set de fotografii care sa ne aduca aminte de multitudinea de culori ce apar in sezonul cald, dar si de frumusetea acestor meleaguri :)