Primavara

Desi primavara se lasa asteptata ... o simt mult mai aproape atunci cand ascult melodiile mele preferate.

Despre tristete

Citeam azi un articol de pe un blog pe care il urmaresc de putin timp, dar al carui posesor mi-a atras atentia tocmai datorita felului in care scrie – un pic cam trist.
Nu ma intelegeti gresit e un blog foarte bun, dar cum ar putea sa fie un blog vesel cand scrie despre politica, filozofie …
Era cam suparat datorita unui comentariu un pic cam dur in legatura cu felul in care scrie. I se reprosa faptul ca blogul lui era unul trist si se gandea ca poate e cazul sa nu mai scrie.
De multe ori ma gandesc ca societatea din ziua de azi vrea sa ne transforme pe toti in niste clone. Cine nu se incadreaza in acest tipar trebuie sa dispara …
De ce am vrea sa fim toti la fel? Unde ar mai fi diversitatea? Am fi ca niste papusi de carpa, manuite de un papusar fara imaginatie.
Dar cum am putea ? suntem cu totii asa de diferiti …
Avem vise, iluzii, sperante diferite, alt mod de viata, alte asteptari de la ea, alt mod de a iubi, un altul de a infrunta neprevazutul …
Cred ca tocmai asta e frumusetea fiecarui individ in parte tocmai ca suntem atat de diferiti. Ar fi ingrozitor sa fim toti o armata Barbie si Ken sunt multi prea multi deja …
Eu zic ca cel mai bine este sa fim toti exact asa cum simtim … tristetea are si ea locul ei in viata, la fel si bucuria, orice traire este importanta tocmai ele ne fac atit de diferiti si minunati.
Cum am putea sa mai simtim cu aceeasi intensitate bucuria daca nu am cunoaste mangaierea amara a tristetii.
Viata nu ar mai avea farmec daca am fi toti la fel. Nu cred ca ar trebui sa incercam sa schimbam pe nimeni si nimic , poti doar sa ii accepti asa cum sunt , sa te bucuri de felul lor minunat de a fi …

Omul

Niciodată nu ne cunoaştem prea bine mă întreb dacă chiar ne cunoaştem sau ne vom cunoaşte cu adevărat firea, natura. Spui îmi place asta şi asta dar apoi după un timp vrei alt ceva, ceea ce până acum îţi plăcea nu mai prezintă interes şi ca nişte fluturi alergăm din floare în floare spre ceea ce credem că vrem, dar după ce îl obţinem nu ne mai interesează ... floarea îşi pierde farmecul, frumuseţea. Natura umană este înşelătoare, nestatornică şi nestatornicia este marea pată pusă pe această societate, pe omenire în general, oamenii au încercat de-a lungul istoriei să se descopere să afle firea lor. Au inventat patru tipuri de temperamente bine definite după care au judecat individul. Dar, oare poţi să îi pui o etichetă unui om? Oricât de bine l-ai cunoaşte nu poţi fi sigur că ai dreptate şi dacă te înşeli şi dacă greşeşti uneori, nici ei nu se cunosc prea bine, nu ştiu cine sunt şi ce vor, încotro se îndreaptă ...
Fiecare om are o latură ascunsă bună sau rea, este posibil ca ea să nu iasă niciodată la lumină, este posibil ca omul respectiv să nu o vrea şi să se detaşeze de ea, să nu vrea să o cunoască, să nu aibă de-a face cu ea, să o ascundă, pentru că nu o place ...
Schimbarea influenţează sufletul omului, starea lui de spirit, se simte frustrat, ameninţat chiar de ea, uneori preferă să trăiască în monotonie şi chiar crede că asta vrea, dar apoi realizează că nu asta vrea ... monotonia omoară totul, distruge, face totul să pară banal, fără rost, deşi uneori este de ajuns să priveşti în jurul tău, pentru a vedea cum sub ochii tăi totul se schimbă şi nu mai recunoşti nimic şi nu mai ştii cine esti şi ce vrei, care e scopul tău în această lume ... de ce trăieşti, de ce te naşti, ce faci pentru tine, ce faci pentru alţii, cât preţuieşti ceea ce alţii fac pentru tine şi cât preţuiesc ei ce faci pentru ei.
Te uiţi în jur, eşti singur, nimeni nu este cu tine, te simţi nefericit ... de ce? Tot ce este pe lume este un miracol o floare care înfloreşte, o pasăre care îţî cântă în fiecare dimineaţă la fereastră, o grădină cu flori, un câmp înverzit, o mare cu valuri jucăuşe, soarele care te mângâie cu razele lui pale, luna şi stelele care apar noaptea pe cer pentru a-ţi lumina destinul, orice te poate face fericit nu trebuie decât să vrei, să uiţi tot ce îţi pricinuieşte suferinţă şi pentru o clipă să fii tu cel fericit, cel diferit, cel care esti cu adevărat şi poate că atunci tu vei găsi ceea ce cauţi ...
Orice te poate schimba, un mic detaliu, un parfum, o pală de vânt mângâindu-ţi obrajii te poate duce în trecut, departe acolo unde amintirile trăiesc, amintirile în care mai târziu vei simţi că trăieşti, vei dori să opreşti timpul în loc să fii din nou fericit, tânăr, plin de viaţă ... amintirile le vei simţi ca şi pe anotimpuri după miros ...
Iarna este anotimpul zăpezii, aerul este rece dar proaspăt şi te învăluie ca o mantie. Albul zăpezii te face fericit, totul este alb, o risipă de argintiu aruncat peste tot. Este totul ca în basme şi pentru o clipă te vei simţi din nou copil şi vei vrea să alergi, să zbori, să fii pur şi simplu fericit.
Primăvara este anotimpul vieţii când totul radiază, în jurul tău apar tot felul de nuanţe de verde, natura renaşte, mirosul ierbii te învăluie ...Vara soarele este mai vioi ca niciodată şi te cheamă să colinzi cu el pe câmpiile înflorite, să priveşti risipa de culori din natură, să te joci de-a "v-aţi-ascunselea" cu soarele prin poeniţe, să asculţi cântecul păsărilor, să priveşti la jocul animalelor care se bucură de soare.
Toamna deşi prin natura ei este bogată, unii o socotesc un anotimp trist deoarece soarele dispare şi locul lui este luat tot mai des de nori de ploaie, vântul este mai înteţit ca altă dată, natura moare încetul cu încetul, adoarme totul paleta de culori a naturii care altădată era strălucitoare devine acum sumbră şi totul este învăluit în ceaţă ...
Cu toate acestea îmi place să ascult ploaia care bate în geam şi parcă cântă, să merg pe covorul de frunze arămii privind cum copacii rămân dezgoliţi de podoaba lor şi frunzele mor se predau parcă în faţa sorţii formând covorul de jos fără ca nimeni să observe suferinţa lor ...
Uneori doar mirosul florilor de castani după ploaie mă face fericită ...
Acesta este omul, un mister chiar şi pentru el, ceva de nepătruns, plin de contraste, căci fără de ele omul nu ar mai fi deosebit, ci plicticos şi monoton, fiinţa care caută mereu şi când a găsit ce căuta nu mai vrea nimic, căutarea l-a plictisit şi o ia iar de la capăt ca în final să nu mai ştie de unde a pornit şi ce căuta .... acesta este omul un mister.
... se poate să nu găseşti niciodată ceea ce cauţi dar nu te lăsa nicicând pradă deznădejdii şi luptă pentru că într-o zi vei găsi fericirea pe care o cauţi.