O perla este un templu edificat prin durere in jurul unui graunte de nisip

Am coborit din cer si acolo vreau sa ma intorc.Am cautat, aici acea lumina si caldura si cu cit cautam mai mult, cu atit dezamagirea, neputinta si raceala acestei lumi imi impietrea sufletul meu atit de fraged si il transforma in stana de piatra. Amintirile despre clipe fericite din alte locuri si alte timpuri se alterau, dispareau deveneau tot mai indepartate.
Fara sa vreau ma indepartam de telul meu, uitam de lucrurile importante din viata mea, uitam de sufletul meu, de lumina, de iubire, ochii alta data plini de fericire si viata, zaceau fara lumina, nu mai vedeam culoarea si incetul cu incetul se inchideau resemnati ca nu vor gasi aici soarele mult dorit.
Am privit pe fereastra sufletului meu intr-o zi, afara ploua cu lacrimi din cer si totul era innorat, afara oamenii treceau nepasatori pe strada vietii, totul dadea impresia ca traim intr-un oras de gheata care fara sa stim ne transforma in stane de gheata. Ai fi crezut ca soarele nu va mai maingiia chipurile si sufletele oamenilor, ca acel suflet atat de mult incercat nu va mai reusi sa scape de solzii de gheata depusi acolo fara sa stie de-a lungul existentei sale pe pamint. Mintea-mi cauta infrigurata salvarea, dar unde as fi putut sa o gasesc, frigul patrundea pina in suflet, ceata care se lasa era tot mai apasatoare.
Am inchis din nou fereastra, fara sanse de a gasi ceea ce caut, se pare ca speranta nu putea veni de la oameni … poate chiar ei m-au facut sa inchid fereastra, poate lumina nu trebuie cautata acolo si daca nu acolo unde …?
Mereu am crezut ca sufletul fiecarui om este o lumina in intuneric, un zambet in soare. Chiar daca uneori uitam sa iubim si am pierdut drumul este ceva ce ne duce mereu pe drumul cel bun si acel ceva este sufletul.
Acum telul si inceputul calatoriei mele pareau asa de indepartate si ma intrebam oare am uitat sa iubesc, oare voi lasa viata sa faca din mine ceea ce nu vreau a fi si nu voi lasa lumina sa ma gaseasca de teama ca ma voi topi si nu va mai ramine nimic din fiinta mea.
Sufletul imi soptea, sa caut caci voi gasi speranta si am gasit-o sub platosa de gheata, era o inima care batea ea a topit gheata, a uitat durerea, suferinta, a ales iubirea si lumina , a hotarit sa priveasca fara regrete innainte si niciodata innapoi sa incerce sa vada numai ce e bun.
Totul parea asa de clar, sufletele vinete de frigul care ii invaluia pe oameni nu se pot incalzi decit prin iubire si acea iubire va fi intr-o zi rasplatita si se va intoarce la tine mai repede decit iti imaginezi.
Si deodata am auzit o soapta ca o adiere de vint:^ Am coborit din cer si acolo voiesc a ma intoarce …^ si totul s-a umplut de lumina, grijile au disparut, durerea a plecat pentru totdeauna, nu a mai ramas decit iubire si incet amintirile de mult pierdute au revenit, lacrimi de bucurie se pierdeau in bataia vantului, florile isi deschideau petalele si soarele iesise sa priveasca pamintul.
Incet realizezi ca ti-a trebuit o viata si poate ar mai trebui inca 10 vieti si tot nu ai reusi sa intelegi tot doar iubirea este singura arma impotriva ghetii care ameninta sa ne cuprinda sufletul a blazarii si a egoismului.
Adevarata fericire nu o vei gasi aici sau poate doar o mica parte in ochii unui copil nevinovat, in zambetul lui, in fiecare rasarit de soare si nici atunci nu va fi completa pina cind nu vei ajunge din nou de unde ai venit …

Iarna

Anotimpul albului, al împăcării, anotimpul Crăciunului, purităţii ... chiar dacă păsările călătoare pleacă în ţările calde, chiar dacă soarele nu mai străluceşte la fel ... iarna este minunată datorită zăpezii, Crăciunului, şi lui Moş Crăciun ...
Iarna anotimpul împăcării, iubirii, cadourilor ... iarna care vine cu un cadou pentru toţi copiii, zăpada, ea bucură pe toţi chiar dacă este friguroasă, o aşteptăm tot anul şi iată că în fine a sosit ...
Mai albă ca niciodată, frumoasa iarnă cerne fulgi albi prin deasa ei sită: când mai mari, când mai mici peste tot oraşul adormit parcă şi într-o clipă ţi se pare că eşti într-o poveste şi totul e feeric ... Şi stai, şi tot priveşti la fugii albi ce cad şi se aştern pe bătrânul pământ învelindu-l într-o pătură albă de nea, copacii odinioară verzi sunt acum poleiţi cu argint şi totul este nemişcat şi aşteaptă parcă să vadă ce mai pune la cale jucăuşa iarnă ...
Crăciunul este încă un strop de fericire adus de iarnă în casele noastre, îl aşteptăm cu drag, ne pregătim de el, e o minune pentru toţi, noi toţi suntem mai buni, uităm, iertăm, căci e Crăciun ...
Amintirea verilor călduroase este lăsată în urmă şi privind afară la fereastră la măiestria iernii de a face oamenii fericiţi, de a polei totul, de a arunca cu fulgi de gheaţă peste lume, de a face flori de gheaţă la ferestre, realizezi ce mult ai aşteptat-o, ai dorit-o şi iată a sosit ... cu aerul rece, cu zăpada, cu zâmbetul adus pe feţele copiilor, cu cadouri, cu bucurie.
Iarna este anotimpul când totul ţi se pare posibil deoarece totul este ca într-o feerie, iar în basme totul se termină cu bine. Deci, bun venit iarnă !

Dridu, doar un baraj

Azi vreau sa va vorbesc despre barajul, de la Dridu din jud Ialomita , chiar si pentru Romania ce s-a intamplat acolo a fost incredibil… indiferenta ucide.
Au secat barajul sub scuza unor lucrari, a celor de la Hidro Electrica si sute de oameni au cules pestii ramasi in mal, au omorat o intreaga fauna la comanda…, mii de pesti ucisi de indiferenta si prostie.
Erau acolo oameni care nu aveau nici cea mai mica legatura cu pescuitul. Cum e posibil?
Cu o vara in urma am fost acolo cu sotul meu la pescuit. Este marele lui hobby, recunosc ca la inceput nu am inteles mare lucru dar apoi a devenit chiar simpatic.
E un mijloc de relaxare excelent si locul era absolut superb, salbatic si neexplorat.
Padurea era plina de vietati si apa isi schimba culoarea devenind de la albastru la verde uneori, ceva de vis.
Nu cred ca o sa mai vizitam locul prea curand din cauza a ceea ce s-a intimplat. Ce s-a intimplat la Dridu se poate numi ^dezastru ecologic^ voi ce parere aveti? Ce ar mai fi de pescuit acolo ? Puiet, poate, in cele mai fericite cazuri. Nestiinta sau poate indiferenta au ucis acel loc?... Nu stiu, dar stiu ca a fost un loc superb.
Citeodata ma intreb oare, noi distrugem tot ce atingem si altii din putinul lor scot aur?
Sper sa nu fie asa, sper sa fie o explicatie pentru ceea ce s-a intimplat la Dridu …
Pana atunci ^Romania Trezeste-te^ …